Nu te-ai fi aşteptat ca în Japonia să vezi clone de produse populare lansate în Vest. Totuşi, în statul asiatic a apărut pe piaţă un model de căşti wireless foarte asemănătoare cu AirPods de la Apple.

Produse undeva în Shenzen, China, căştile Guofen7TWS costă 105 dolari. Prin comparaţie, o pereche de AirPods costă 160 de dolari.

Compania care produce clonele, numită Dacom Electronics, aşteaptă aprobare de la FCC pentru a comercializa produsul şi în SUA.

Nu mai surprinde de multă vreme pe nimeni faptul că în China sunt copiate produse de la companii de succes. În unele zone din statul asiatic există chiar şi magazine Apple false.

Potrivit manualului de utilizare, căştile Dacom oferă o autonomie de până la patru ore pentru convorbiri sau muzică, fiind capabile să reziste 120 de ore în standby.